Faceți căutări pe acest blog

septembrie 10, 2010

PREA MULTI NORI.....

Mi se intimpla des in ultima vreme sa raman cu privirea fixata pe diverse persoane (simpli trecatori pe strada, oameni din locurile unde poposesc) sau cu ochii atiniti pe "cadre" care imi trezesc amintiri aproape istorice.
Undeva adinc in sufletul meu, ceva lipseste. Poate trec anii si ma lovesc tot mai puternic de fatalismul altei virstre. Poate am trecut prin prea multe si norii ngramaditi in privirea mea nu mai au putere sa se risipeasca....Nu stiu...Stiu doar ca daca ar fi sa dau timpul inapoi singurul drum pe care l-asi alege ar fi acela al lumii intregi. Asi alege sa vad tot ce se pate vedea, sa stiu tot ce se poate sti sa adun albume intregi cu fotografii, sa ma bucur de fiecare coltisor de pamant....Au fost vremuri in viata mea cind am calatorit mult...cu serviciul e drept, si am avut privilegiul sa vad ce altii nici nu viseaza. Dar la timpul potrivit nu am stiut sa ma incarc pe deplin de ceea ce traiam. Prinsa de tumultuul vietii profesionale, am fost prea oarba pentru tot ce era in jurul meu. Acum mi-e dor, acum tinjesc, desi stiu sigur ca nimic din ce a fost nu va mai putea fi vreodata.
Mi-e dor de strazile curate, de parcurile imense, de bulangeriile si podurile din Londra si Paris, mi-e dor de noptile efervescente din Madrid sau Istanbul, de atmosfera incarcata de istorie din Praga, de petrecerile si deliciile culinare din Athena, Creta, Corfu, Halkidiki, Lisabona, Dubrovnik, de cerul senin din Roma, de cafenelele din Milano si Berlin....si multe, multe altele....
Ani la rind viata mea a fost intre doua avioane, cu bagajele la usa. Mi-e dor devremurile acelea.....
Privesc oamenii de la noi, tristi, posomoriti, cu capetele plecate, apasati de griji si de nevoi, cu gindurile pierdute in socoteli care sa le permita sa-si cumpere si maine de mincare sau sa-si plateasca intretinerea. Oameni care nu au avut incotro decit sa decada precum tot ce a decazut in tara asta, infundati de un sistem care nu functioneaza. Cei mai multi sunt oameni care sunt fortati acum sa rabde, sa se multumeasca cu foarte putin din mai nimicul pe care il aveau inainte. Ei, cei mai multi dintre romani, ingenuncheati de criza, nu au renuntat la Mercedes ca sa se plimbe cu Dacia, ci au lasat dacia acasa sa faca economie la benzina, preferind sa o foloseasca doar in caz de forta majora. Ei nu am renuntat la vacantele luxoase in insule exotice ca sa mearga totusi in Romania la munte sau la mare ci au ajuns sa mearga  in concedii la tara la bunici sau deloc.
Ei nu-si mai permit sa mearga la nunti si botezuri, sa iasa la o cafea cu prietenii sua sa mearga intr-o vizita.
Ei nu au pierdut fericirea unui trai imbelsugat ramanind cu unul decent ci au pierdut decenta traiului firesc alegindu-se acum doar cu umilinta supravietuirii. Milioane de romani care vor trai doar din amintiri....
Mirajul vestului ne inlantuie iar ca pe vremea ceausestilor....Mereu vom tinji dupa vest pentru ca acolo, intr-un fel sau altul lucrurile functioneaza. Acolo oamenii mai si zimbesc...

august 24, 2010

o parte din gasca noastra!
1 mai 2010, apa marii-10 grade, afara, 20 grade....bambo infrunta tot

aprilie 13, 2010

Eu si Iulian la nunta fratelui meu, Sorin

martie 29, 2010

deci se poate sa facem si piese bune...

http://www.youtube.com/watch?v=8K-rnCInOAM senzationala piesa.....pe mine ma trimite cu gindul la o taverna pe malul marii....

martie 28, 2010

noi doi....o parte din poveste...

a sweet kiss for my sweet love.....
tavalita in zapada de bambo la 2000 m altitudine in Wagrain - Austria
atentie!!!! toba este acrapovik....
bambo si rexy la tara la parintii lui bambo...iarna...superb
deci acesta este superba k1200r, motocicleta pe care Bambo traieste la maximum cind se urca

martie 22, 2010

Adio, Mile!

De cind am aflat vestea nu ma mai pot gindi la altceva...si nu-mi pot opri lacrimile....nu pot sa cred ca Mile nu mai e...
34 de ani....atit de tinar...din care peste 10 i-a daruit televiziunii....
Prima data l-am vazut pe Mile intr-o fotografie pe care o trimisese la sediul central al Antenei 1 pentru a fi postata pe ecran atunci cind el facea corespondente telefonice. Se intimpla prin 1998. Tin minte si acum cum se adunasera toate fetele din redactie sa vada poza cu frumosul, aratosul, misteriosul Mile...un sirb cu zimbet strengaresc, care transmitea prin bucatia aceea de fotografie mai mult decit imaginea unui barbat bine...Transmitea putere, curaj, vointa, dorinta de a face multe pentru meseria asta pe care unii dintre noi o iubesc atit de mult...
Apoi Mile a demonstrat ca prin venele lui nu curgea singe, ci curgeau stiri, ani la rind, cu atita daruire cum rar am vazut la cineva din breasla. El era mereu disponibil, noapte sau zi, Mile nu spunea niciodata ''nu". Pleca acolo unde era mai rau, mai greu, mai trist, de multe ori cu masina lui si cu hainele pe care le avea pe el....Nu conta nimic decit sa fie acolo, in punctul zero si sa spuna ce vede cu ochii lui, noua celor ce probabil priveam la televizor, cu un sandvici in mana si la adapostul casei...
Nimic nu-l facea mai fericit pe Mile decit ca la intoarcerea acasa, cineva sa-i spuna: "Bine Mile! Ai fost bun sarbule!"
Mile era nu doar un jurnalist exceptional....era si un mare, mare om! Nu exista sa ajungi in Timisoara si Mile sa nu te duca la vreun restaurant sirbesc sa gusti din mincarurile traditionale. Era prietenul tau si ar fi facut orice sa-ti fie bine acasa la el. Rar am intilnit atit bun simt la cineva.....Doamne, imi suna si acum in ureche vocea lui la telefon, cu "r"-ul lui graseiat, cu tonul lui calda: "Sarutmina Roxana!"
Am vorbit cu Mile la telefon cind a plecat din televiziune....Era trist dar in acelasi timp se pregatea de o viata noua. "Vreau sa fie liniste, Roxana, sa am o familie, o casa, o rinduiala"
Si le-a avut pe toate...pentru ca merita. S-a bucurat insa atit de putin de ele...Doar linistea a primit-o pentru totdeauna....Si respectul nostru celor care stim ca daca faci televiziune asa cum a facut Mile, singurul lucru pe care ti-l doresti sa-l cumperi cu banii din leafa este timpul.....
Mile.....nu fii trist...acolo sus nu se descarca acumulatorii de camera si nici nu-ti pica satelitul....acolo sus nici nu poti sa mori daca te atinge vreun glont...
Tu esti acum corespondentul nostru ...in Rai!
Atit de la Timisoara....Adio Mile!
Sincere condoleante familiei!

iulie 28, 2009

LIFE - What do u want to do:save or delete?

gindurile unei fete care se numeste Anca, si care a invatat sa zimbeasca gratie Mirelei Zivari "Dintre toate faptele pe lumea asta, cel mai mult urasc tradarea si minciuna. Pentru mine oamenii care tradeaza sunt niste monstri, niste primate frustrate, fara logica, incapabili sa-si puna de la inceput intrebarea: care e miza? Ii dispretuiesc profund pe aceeia (si din pacate ma refer la oameni foarte apropiati mie) care nu au curajul sa ma priveasca in ochi si sa-mi spuna adevarul! Mi-a fost dat ca pina la virsta asta sa traiesc ce nu au trait altii intr-o viata intreaga! Anii au fost pentru mine mai degraba o povara grea decit o existenta normala cu bune si cu rele. Am trait atitea dezamagiri, am varsat atitea lacrimi, am inghitit de atitea ori in sec, incit mi s-a urit, incit refuz sa mai cred in ceva vreodata! Citesc, aud si vad povestiri despre posibilele alte vieti care ne vor fi date, dupa ce ne vom duce pe lumea ailalta. Si ma gindeam, daca voi ajunge vreodata in fata lui Dumnezeu si El imi va spune ca ma trimite in alta viata, oare se poate negocia? Adica sa-i zic ca eu nu mai vreau, nu mai pot si ca refuz sa o iau de la capat. Ca mi-au ajuns anii astia si viata asta, ca nu mi-am gasit niciodata linistea si ca nici nu mai vreau sa o mai caut! Ca atit am cerut, liniste, si nu am avut parte de ea. Vreau sa negociez cu Dumnezeu sa nu ma mai trimita nicaieri. Spal podele, fac de mincare la ingeri, dar nu mai vreau alta viata! E prea dureros, e prea trist, e prea mult! De-ar fi viata asta un computer cu optiunile save si delete, ce bine ar fi! De mult asi fi sters-o, de tare mult...... Imi doresc atit: sa nu ma fi nascut niciodata. Si daca stie cineva un mecanism de resetare a memoriei, sa stie ca dau oricit sa mi-l imprumute si mie citeva clipe... Nu e un moment de depresie, e ceea ce cred eu dar nu am spus-o niciodata despre viata mea! Am tinut-o in mine de teama ca unii ar jubila calare pe lacrimile mele! Dar acum am simtit nevoia sa spun. Sa stie toata lumea ca eu vreau ca cineva, cumva sa faca dreptate. Daca nu poti face bine, macar nu face rau. E complicat? Mai oamenilor la care tin, in care am crezut! E atit de complicat?"

iulie 16, 2009